Cel mai mare producator si distribuitor audio-video din oltenia! Muzica ta e la noi!Viziteaza-ne acum! Comenzile dumneavostra se trimit la adresa de email gsmusic.gsmp@gmail.com sau gsmusicproduction@gmail.com.
costumul specific zonei pe care o reprezinta, nealterat,
nestilizat și merge cu regularitate în Banat pentru
a culege piese autentice de valoare.
Se află la al 5-lea Album:
1. Struguraş bătut de soare,
2. Iar îi badea iorgovanu-n floare-Oltenia Star Music Production
3.VIiaţă dragă ce grăbită eşti -Oltenia Star Music Production
4.Verge-i frunza la izvoare,
5.Te-am ales din lumea toată -GS Music Production
A terminat facultatea de Muzică secţia Pedagogie Muzicală în 2009 a profesat ca suplinitor la
Palatul Copiilor Bumbeşti-Jiu 2 ani secţia populară.
În prezent este studentă în ultimul an la Facultatea de Drept Tg-Jiu,Universitatea Titu Maiorescu anul 4.
Gorjeancă get-beget, Roberta Crintea este cunoscută publicului drept„bănăţeanca
de la Doina Gorjului”, ea interpretând cântece din Banat
cu un talent desăvârşit. Pe culmile succesului a ajuns bazându-se pe sprijinul necondiţionat al familiei, soţul şi fiul fiind mândria solistei, stâlpii pe care se sprijină în
momentele de cumpănă. ,,Aş vrea ca piesele mele să devină mici comori muzicale şi
publicul să mă iubească. Asta-i tot, sau asta-i rezolvarea. Pentru a fi iubit de public trebuie să fii mereu exigent cu tine însuţi, publicul este juriul tău suprem." spune Roberta Crintea.
Cunoscută publicului drept „bănăţeanca de la Doina Gorjului”, datorită talentului
desăvârşit în interpretarea cântecelor din Banat,solista Roberta Crintea
aduce o nouă bucurie fanilor săi şi tuturor iubitorilor de folclor.
Recent, Roberta a finalizat albumul
„Te-am ales din lumea toată”, care va putea fi găsit, în curând, în magazinele de profil.
Roberta Crintea, membră a Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”
din Târgu-Jiu, îşi răsfaţă publicul cu noi piese de dragoste.
În ultima perioadă ea a lucrat intens la imprimarea unui album care cu siguranţă
va fi pe placul nu doar al fanilor săi, ci al tuturor iubitorilor de muzică populară.
„Un nou album drag sufletului meu finalizat şi în curând îl veţi putea găsi
în magazinele de profil.
Este intitulat „Te-am ales din lumea toată” şi a fost imprimat împreună cu orchestra
„Lăutarii“ din Chişinău, sub bagheta maestrului Nicolae Botgros,
aranjament orchestral Sebastian Roşca,
fiind un produs GS Music Production”,
a declarat artista.
„Aş vrea ca piesele mele să devină mici comori muzicale” Dedicată trup şi suflet carierei artistice,
Roberta Crintea se dăruieşte total muzicii, piesele sale vorbind de la sine. De altfel, îndrăgita solistă spune că este exigentă cu ea însăşi pentru a nu-şi dezamăgi publicul, pe care îl consideră „juriul suprem”.
„Aş vrea ca piesele mele să devină mici comori muzicale şi publicul să mă iubească.
Asta-i tot, sau asta-i rezolvarea.
Pentru a fi iubit de public trebuie să fii mereu exigent cu tine însuţi,
publicul este juriul tău suprem”, mărturiseşte Roberta. Trebuie precizat faptul că piesa ce dă titlul albumului
„Te-am ales din lumea toată”
este încărcată pe youtube de aproape trei săptămâni,
având mii de vizualizări până în prezent. Minodora Sucea.
Gorjeancă get-beget, Roberta Crintea este cunoscută publicului drept „bănăţeanca de la Doina Gorjului”, ea interpretând cântece din Banat cu un talent desăvârşit. Pe culmile succesului a ajuns bazându-se pe sprijinul necondiţionat al familiei, soţul şi fiul fiind mândria solistei, stâlpii pe care se sprijină în momentele de cumpănă.
Aş vrea ca piesele mele să devină mici comori muzicale
şi publicul să mă iubească.
Asta-i tot,sau asta-i rezolvarea.
Pentru a fi iubit de public trebuie să fii mereu exigent
NĂSCUTĂ ÎN BAIA DE ARAMĂ, ÎN SPLENDOAREA MUNŢILOR MEHEDINŢILOR,
posesoare a unui stil interpretativ extrem de original, Nina Predescu a recidivat,
la sfârşitul anului trecut,
lansând pe piaţă unul dintre cele mai importante materiale, un Mp3 intitulat:
“Eu la nimeni nu-s dator”, editat la GS Music Production.Albumul,
cuprinde 112 de cântece de mare succes, devenite între timp şlagăre şi difuzate de mai toate posturile
de radio şi televiziune. Nina Predescu îşi trage “seva” din semeţia munţiilor,
altfel nu se explică vocea sa mereu cristalină şi limpede
ca apa de izvor, altfel nu-i putem „descifra” priza extraordinară la public,
timbrul personal şi sensibilitatea, eleganţa şi trăirea scenică, toate acestea constituind
elemente-unicat ale unei cariere cu care foarte puţini solişti se pot lăuda.
A CÂNTAT LA MII DE SPECTACOLE, A OBŢINUT TROFEE IMPORTANTE,
a fost aplaudată de spectatori din marile capitale ale lumii, a beneficiat de cronici elogioase
(vezi pe cea semnată de poeta Ioana Proca Floria, ziaristă la “România Liberă”),
a fost răsplătită cu aprecieri de către cei mai vestiţi etnomuzicologi, însă a rămas la fel de
frumoasă şi curată la suflet, ca-n adolescenţă, când bătea la porţile afirmării şi, la numai 16 ani, câştiga,
la Drobeta Turnu Severin, Premiul I la Festivalul „Cântarea României”. Nina Predescu,
aşa cum s-a mai scris, este o apariţie aparte, deosebită pe scena muzicii populare româneşti,
care, vorba cântecului, atunci când se află pe scenă, în plin recital, comunică cu zeii,
“se-ngână cu florile şi privighetorile”, culegând ropote de aplauze şi alinând sufletele spectatorilor. CÂNTECELE SPECIFICE MEHEDINŢIULUI CAPĂTĂ ÎN VOCEA NINEI UN SUNET APARTE.
Vorba dulce şi regionalismele zonei de munte le regăsim în aproape toate piesele sale.
De fiecare dată când este solicitată, Nina, nu acceptă să cânte decât live, cum
puţini solişti au curajul să o facă.
Este o cuceritoare, o învingătoare, o mereu surâzătoare,
confesându-se că se simte mai aproape de public atunci când dialogheaza cu el.
Nina iubeşte dintotdeauna folclorul şi,
de-a lungul timpului, a adunat, din toate colţurile ţării,
o colecţie impresionantă de costume populare - peste 300.
Nina Predescu s-a desprins cu greu de satul natal, plecând la liceul din Turnu Severin.
Având reale calităţi vocale şi înclinaţii către muzică, pe lângă orele de curs,
Nina şi-a făcut timp pentru cântat.
Aşa a luat contact cu scena Casei Armatei, alături de formaţia “Danubius”, c
ondusă atunci de maestrul Ionel Puia, care şi-a pus amprenta asupra carierei sale.
Totodată, a întâlnit solişti ca Ileana Ciuculete, Valeriu Sfetcu sau Angelica Stoican,
iar odată intrată în această “lume” a fost fascinată de ea. NINA PREDESCU A OBŢINUT PRIMUL PREMIU, LA VÂRSTA DE 16 ANI,
la Festivalul Naţional Cântarea României.
Această primă recunoaştere a talentului său a impulsionat-o şi a determinat-o să fie perseverentă şi să nu se oprească, fiind însă conştientă că
“talentul nu este totul, dacă nu eşti sprijinit… nu realizezi nimic”.
Mult timp, Nina Predescu a rupt contactul cu lumea muzicii populare,
însă a revenit alături de iubitorii de folclor în anul 1996, pe scena din Râmnicu Vâlcea,
oraşul unde s-a stabilit împreună cu familia sa - soţul şi cele două fete, în cartierul Goranu.
După niciun an, Nina imprimă primul său album, care s-a bucurat de un real succes. Acest album, intitulat “Hai, nană, la Mehedinţi”,
a fost realizat sub bagheta maestrului Ionel Puia şi cu acompaniamentul Orchestrei Doina Gorjului.
De atunci, au mai urmat alte şi alte albume, atât individuale cât şi cântate în duet: “Nunta de la Mehedinţi”
- cu regretatul orchestrator Dorel Manea, de la Ansamblul Doina Argeşului; “Să trăieşti, nană, mulţi ani”;
“Mândru ai fost munte cântat” - în duet cu solista Irina Zoican; “La cazanul lui Petrică” -
în colaborare cu Orchestra Doina Gorjului, dirijată de maestrul Aurel Blondea;
“Liliac de la Ponoare”; “Am un foc la inimioară” ,"Zi tu zău că nu-i aşa ,"- realizat împreună cu solistul Vasile Ciobanu; “Mă întorc la mine-n sat”;
“Vino, mândro-n grădinuţă” ,"Câţi duşmani mai am şi eu", "La mulţi ani Neam Românesc !","Eu la nimeni nu-s dator."-
UNUL DINTRE MOMENTELE SPECIALE DIN CARIERA NINEI A FOST ÎNTÂLNIREA CU MARIA CIOBANU.
Aceasta a avut prilejul să stea de vorbă cu “ciocârlia cântecului popular românesc”,
într-un turneu în Italia. Pe Nina a impresionat-o modestia acestei mari artiste,
sufletul său nobil şi bunătatea pe care le-a arătat mereu celor din jur.
Dar cel mai mult şi mai mult, pe Nina a impresionat-o faptul că Maria Ciobanu, o solistă ajunsă deja la o vârstă remarcabilă,
cânta întotdeauna live.
De aceea, Nina consideră că Maria Ciobanu trebuie să fie un model
pentru toţi interpreţii de muzică populară.
Datorită dragostei neţărmurite pentru folclor şi pentru continuitatea acestuia,
Nina a înfiinţat, în comuna Negoeşti din judeţul Mehedinţi, Grupul Vocal “Cârnegeii”.
Acest grup este format din 20 de copii talentaţi, cu care a avut numeroase imprimări şi apariţii TV.
Speră că, măcar o parte dintre aceşti copii talentaţi, să bată la porţile afirmării.
Ajutată de familie a făcut posibil să aranjeze o parte a casei ca într-o poveste intitulând acest proiect "Casa amintirilor"
a fost transformată intr-un adevărat muzeu,mai mult de 300 de costume populare
întregi şi piese din costume populare foarte vechi şi din multe zone ale ţări
dar şi din afară,războie de ţesut,foarte multe obiecte de uz casnic ,
veselă veche sunt aranjate în casa părintească a interpretei din satul
Negoieşti din jud. Mehedinţi lângă Baia de Aramă.
Lucrurile expuse sunt fie primite fie personale şi sunt din zona Olteniei. NINA PREDESCU ARE DOUĂ FETE, AURA ŞI ALINA,
pe care le iubeşte enorm şi de care este foarte mândră.
Niciuna dintre ele nu a urmat-o în ale muzicii,
însă Nina este fericită că fiecare şi-a găsit propriul drum. Lumea mirifică a Olteniei, fabuloasă şi plină de lumină prin sufletul ei,
mai ales în zona de interferenţă ale judeţelor Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Dolj,
se regăseşte cu candoare în vocea strălucitoare a Ninei Predescu,
o solistă aflată la apogeu, în plină maturitate creatoare,
care se pare că nu mai are nevoie de nicio prezentare!